În august 1999, publicul a fost martorul lansării unui film care promitea mult dar a livrat prea puțin: Al 13-lea Războinic (The 13th Warrior). Acum, la 25 de ani de la debutul său, merită să analizăm mai în profunzime atât eșecul său răsunător cât și aspectele care ar putea transforma acest film dintr-un „așa nu” al Hollywood-ului într-un „așa da” în ochii criticilor contemporani.
Într-o eră cinematografică în care John McTiernan era considerat un regizor de succes, după realizarea unor hituri precum Predator și Die Hard, a fost greu de imaginat că Al 13-lea Războinic va fi un eșec. Filmul era bazat pe o carte de Michael Crichton, autorul care revoluționase industria cu Jurassic Park. Cu Antonio Banderas în rolul principal și cu promisiunea unei combinații interesante între aventură și istorie, așteptările erau mari.
Totuși, filmul s-a transformat într-un coșmar financiar și critic. Proiecțiile-test și modificările ulterioare au dus la un buget exorbitant, iar rezultatul final a fost un box office dezamăgitor, cu încasări de doar 62 de milioane de dolari dintr-un cost de aproape 160 de milioane. Critica a fost nemiloasă, iar efectele au fost devastatoare pentru carierele celor implicați. John McTiernan a fost marcat de eșecul filmului, suferind o serie de înfrângeri ulterioare care au culminat cu condamnarea sa la închisoare. Antonio Banderas, în ciuda talentului său, nu a reușit să capitalizeze pe această oportunitate și nu a mai obținut roluri de anvergură similară în viitor.
Deși Al 13-lea Războinic nu a reușit să cucerească audiența sau criticii, nu trebuie să uităm câteva aspecte notabile ale filmului. Într-o eră în care reprezentarea diversității era adesea limitată, filmul a adus pe ecrane un protagonist musulman, Ahmad ibn Fadlan, un cărturar real care a oferit o perspectivă unică asupra vikingilor. Această alegere a fost remarcabilă și rară pentru Hollywood-ul din acea perioadă, marcând un pas spre diversitate pe care industria cinematografică l-a evitat în anii care au urmat.
Un alt aspect demn de menționat este faptul că Al 13-lea Războinic a adus în prim-plan un tip de erou diferit de standardele de atunci, ceea ce acum ar putea fi privit ca o oportunitate neexploatată. După evenimentele de la 11 septembrie, Hollywood-ul a început să evite eroii musulmani, preferând în schimb antagonisti arabi stereotipați. Astfel, Al 13-lea Războinic rămâne un film care a încercat să aducă o diversitate de perspective, dar care a suferit din cauza unui eșec de proporții.
Poate că, cu timpul, filmul va fi reevaluat și apreciat pentru riscurile pe care le-a luat și pentru contribuția sa unică la diversitatea reprezentării pe ecrane. Chiar dacă Al 13-lea Războinic nu a reușit să se impună ca un succes în anii ’90, poate că merită o a doua șansă și o revizuire dintr-o perspectivă mai contemporană. Poate că, dacă succesul ar fi venit, carierele lui Antonio Banderas și John McTiernan ar fi fost foarte diferite, dar istoria cinematografică ar fi avut un capitol mult mai strălucitor.
Lasă un răspuns