Hoții de subiecte se prezintă ca o dramedie cu o abordare diferită, reușind, în ciuda clişeelor comice, să capteze atenția publicului cu secvențe dramatice care se îndepărtează de la formula clasică a comediilor din ultimii ani. Deși poate fi etichetat ca o „comedie ușor stângace”, filmul regizat de Tudor Petremarin și scris împreună cu Mihai Mănescu, îmbină momentele de umor cu drame ce ating note profunde, ce dau un plus de autenticitate și realitate poveștilor unor adolescenți care se află într-o permanentă căutare a sensului.
O poveste despre moralitate, sacrificiu și schimbarea realității adolescenței românești
Povestea, plasată într-un liceu din România, urmărește un grup de adolescenți ce decid să fure subiectele examenului de bacalaureat și să le vândă pe internet, fiind dispuși să înfrunte riscurile legale și morale pentru câștiguri financiare rapide. Această alegere de a înfățișa hoția în mijlocul unui context educațional nu este doar un pretext pentru a construi o intrigă plină de momente absurde, dar și o reflecție asupra presiunii societății asupra tinerelor generații. Mai mult, procesul de vânzare a subiectelor subliniază tranzacțiile subterane din viața cotidiană și crearea de iluzii în fața unei realități economice dure.
Deși filmul atinge teme actuale și importante, precum corupția sistemului educațional, relațiile de putere și dependența de tehnologie, structura sa nu este complet originală. Unele dintre personajele principale par să provină dintr-un scenariu ușor previzibil: Amalia (Ana Toda), adolescenta populară, Luci (Alexia Galeș), fata timidă și îndrăgostită de geek-ul Tomiță (Dragoș Prundeanu), și profesorul de română Nuțu (Alex Zob), care este mai mult o caricatură decât un caracter veridic. Aceste personaje sunt construite pe stereotipuri, iar dialogurile lor, uneori exagerate și lipsite de autenticitate, amintesc de filmele de comedie ușoare din ultima perioadă.
Un amestec de comedie și dramă
Deși umorul din Hoții de subiecte poate părea uneori forțat și bazat pe exagerări clare, secvențele dramatice din film aduc un contrast binevenit și contribuie semnificativ la tonul global al peliculei. Secvențele în care se dezvăluie poveștile personale ale celor trei personaje principale – Sofi (Karina Jianu), Alex (Ștefan Iancu) și Amalia – sunt mai complexe și mai nuanțate, aducând în prim-plan o dramă emoționantă. Tinerii luptă cu propriile lor conflicte interioare și cu presiunile exterioare. Sofi, de exemplu, se confruntă cu dilema de a-și abandona locul în care a crescut pentru a pleca să studieze în străinătate, dar în același timp va fi nevoită să-și piardă amintirile legate de tatăl ei decedat. Alex, pe de altă parte, trăiește într-o lume unde sărăcia îl constrânge la alegeri dificile, iar Amalia, deși pare privilegiată, este captiva unui univers unde iubirea părintească se măsoară în funcție de performanțele școlare.
Aceste conflicte adâncesc filmul, iar momentul culminant este atins atunci când personajele se confruntă cu realitatea alegerilor lor și cu impactul pe care aceste alegeri îl au asupra celor din jur. Secvențele în care Ana Toda, în rolul Amaliei, are conflicte puternice cu tatăl său interpretat de Adrian Văncică sunt, fără îndoială, cele mai emoționante ale filmului, punând în lumină relațiile dificile dintre părinți și adolescenți, dar și nevoia de validare emoțională.
Un joc actoricesc remarcabil
Una dintre marile realizări ale filmului este jocul actoricesc. Ana Toda reînvie personajul Amaliei cu o autenticitate surprinzătoare, reușind să transmită nu doar superficialitatea unei adolescente populare, dar și complexitatea unei tinere care ascunde suferințe profunde. Karina Jianu, cunoscută din alte producții românești, își joacă rolul Sofi cu o naturalete și o sinceritate care contribuie la crearea unui personaj complex și plin de profunzime. Ștefan Iancu, cunoscut din Un pas în urma serafimilor, joacă rolul unui adolescent plin de frământări interioare, iar scena în care cântă la pian este un moment subtil și emoționant al filmului. Aparițiile unor actori consacrați precum Adrian Văncică, Șerban Pavlu și Anca Androne sunt în concordanță cu nivelul înalt de performanță al întregii distribuții.
Un film cu ritm rapid și o concluzie provocatoare
În ciuda unor puncte slabe legate de clişeele de comedie și de un umor care poate părea adesea prea forțat, Hoții de subiecte își păstrează ritmul rapid și reuşeşte să capteze atenţia spectatorilor. Durata de aproape două ore nu devine obositoare, iar secvențele mai intense din finalul filmului, ce amintește de un thriller clasic, reînvie suspansul și dau o notă de dinamism poveștii.
Acest film poate fi considerat o combinație între comedie și dramă, uneori stângace, dar totodată emoționant. Deși nu toate momentele sunt perfect reușite, interpretările solide ale actorilor și abordarea tematicilor de actualitate, precum relațiile părinți-adolescenți, iubirea, trădarea și presiunea socială, fac ca Hoții de subiecte să merite vizionat. Într-un cinematograf românesc în plină transformare, unde filmele de comedie sunt adesea dominat de clișee și exagerări, această dramedie își face loc, aducând o nouă perspectivă asupra experiențelor adolescenței și ale maturizării.
Verdict: 3.5/5
Un film care, deși uneori incoerent în abordare, reuşeşte să ofere o imagine sinceră și uneori dureroasă a realității adolescenței româneşti, fiind o alegere interesantă pentru iubitorii de filme care combină umorul cu drama profundă.
Lasă un răspuns